INSECTE
Aprecierea
generalӑ a infestӑrii cu insecte este exprimatӑ prin: infestare slabӑ (micӑ),
medie sau
puternicӑ (mare). Dintre insecte, spre ex. gândacii fiind în primul rând
nocturni, o determinare
sigurӑ a nivelului de infestare cu gândaci se poate face numai ȋn timpul
unui control nocturn,
deoarece s-a constatat cӑ vârful activitӑţii lor se manifestӑ la
aproximativ 3-4 ore dupӑ lӑsarea
ȋntunericului. Apariția lor în timpul zilei indică o infestare masivă. În
exterior, infestările apar cel
mai probabil după perioade cu ploi abundente sau vreme extremă.
Gândacii sunt insecte din ordinul Blattodea, care în natură este
reprezentat, pe tot globul de circa
4000 de specii, din care doar circa 40 de specii actuale, sinantrope, sunt
ținta măsurilor de
combatere.
Gândacii sunt printre cei mai comuni dăunători din multe case şi diferite
tipuri de clădiri.
Noaptea caută mâncare în bucătării, locuri de depozitare a alimentelor,
coșuri de gunoi, scurgeri
și canalizӑri. Sunt dăunători datorită obiceiurilor lor murdare și
mirosului urât. Unele persoane pot
deveni alergice la gândaci după expunerea frecventă. Gândacii pot juca
uneori un rol de purtători
ai bolilor intestinale, cum ar fi diareea, dizenteria, febra tifoidă și
holera.
Deși există puține dovezi care să lege gândacii de focare specifice de
boală, s-a demonstrat că
poartă Salmonella typhimurium, Entamoeba histolytica și virusul
poliomielitei; fiind considerați o
sursă de alergeni și declanșatori ai astmului.
Majoritatea gândacilor produc un miros repulsiv care poate fi detectat în
zonele infestate, iar
vizualizarea gândacilor poate provoca suferințe psihologice sau emoționale
considerabile la unii
indivizi (fobii), marcând condiții insalubre. Nu mușcă, dar au spini masivi
pe picioare care pot
zgâria.
Gândacii tind să prefere un habitat umed şi cald deoarece majoritatea sunt
de origine tropicală.
Deși unele specii de gândaci tropicali se hrănesc doar cu vegetație,
gândacii de interes pentru
sănătatea publică sunt în mod obișnuit detritivori, putând utiliza orice
sursă de hrană cu hidrați de
carbon. Aparatul bucal este adaptat pentru rupt, mestecat şi supt.
Aceștia tind să se ascundă în crăpături și fisuri și se pot deplasa liber,
prin spații din și pe perete,
instalații sanitare și alte instalații utilitare. Intrarea în clădire este
adesea realizată prin alimente,
cutii, saci alimentari, alimente pentru animale şi bunuri de uz casnic
transportate în ȋnterior.
Gândacii vor intra în cladirile oamenilor în căutare de adăpost, apă și
hrană.
Depun ouă protejate de un înveliș rezistent comun – ootecă, ce poate fi
purtată câteva zile de
femelă, pană i se găsește un loc potrivit: adăpostit, umed – fisuri, mici
crevase, întotdeauna aproape
de o sursă permanentă de hrană. Ooteca protejează ouăle de intemperii, dar
și de insecticide. Din
ouă ies nimfe de dimensiuni mai mici, asemănătoare cu adultul, dar fără
structuri pentru
reproducere, capabile de deplasare și hrănire. După mai multe năpârliri
devin adulți – capabili de
reproducere.
Ooteca este greu de tratat cu insecticide, acestea din urmă putând fi
inactivate, mai ales pe suprafețe
umede, până la momentul în care ies nimfele. De aceea, ȋn ultimii ani, se
utilizeazӑ produse cu
hormoni juvenili pentru combaterea multor insecte, deoarece au toxicitate
scăzută la vertebrate, o
acțiune biologică foarte specifică și au capacitatea de a perturba
creșterea și reproducerea
insectelor, find o variantӑ bunӑ pentru utilizarea în medii casnice și
publice.
Speciile de interes pentru sănătatea publică în zona noastră geografică
sunt :
Blatta orientalis - gândacul negru de bucătărie, are circa 22-27 mm,
culoare brună închis sau
neagră. Ooteca poate conține aproximativ 16 ouă din care eclozează nimfe.
După mai multe
năpârliri, în circa un an de la eclozare, devin adulți. Blatta orientalis
este comună în aer liber și
trăiește în zone umede și umbroase de lângă sol sau orice altă zonă
conținând resturi naturale.
Adesea va căuta refugiu în interior la răcirea vremii, tolerând temperaturi
relativ scăzute. Cele mai
comune zone pentru a găsi B. orientalis sunt subsoluri, zone între sol și
fundație, sub trotuare, în
conducte de canalizare și sub chiuvete sau orice altă zonă umedă și rece
din casă. Se poate deplasa
pe conducte. În afara casei, acestea agregă uneori lângă sau sub pubele de
gunoi. Specia tinde să
fie sezonieră, adulții apărând primăvara și vara. lustrarea
principalelor caracteristici
morfologice ale gândacilor
de interes pentru sănătatea
publică: adulți (imago),
nimfe și ooteca (capsula -
membranoasă sau dură care
protejează ouăle până la
eclozare).
Blattella germanica - gândacul roșu de bucătărie, mai mic de dimensiuni
decât cel negru, de
culoare roșcată la maturitate, cu două dungi brun închise pe torace.
Fiecare femelă poate produce
în cursul vieții 4-8 ooteci membranoase, mari, conținând fiecare 30-40 de
ouă din care vor ecloza
în 1-2 zile, în condiții favorabile de temperatură și umiditate, nimfe care
vor deveni adulți după 6-
7 năpârliri. Adulții trăiesc 4-5 luni, pot infesta tufișuri și plante de
grădină sau se pot adăposti în
coronament.
Periplaneta americana - specie termofilă cu răspândire strict legată de
spații urbane și construcții
încălzite. Insecta matură este de culoare roșiatică, crește până la o
lungime maximă de 4 cm.
Nimfele sunt albe când ies pentru prima dată din ou, devin, la următoarele
năpârliri cenușii, în
cele din urmă întunecându-se la un maro roșiatic, cu aripi subdezvoltate.
Ooteca conține 14-28 de
ouă din care, în funcție de temperatura mediului, eclozează la 30-60 de
zile nimfele. După 9
năpârliri femelele și circa 13 năpârliri masculii, ating stadiul de adult.
Femelele pot produce 30 de
ooteci pe durata vieții.
DEZINSECTIE
Țânțarii aparțin familiei Culicidae (ordinul Diptera, subordin Nematocera).
Țânțarii sunt benefici
din punct de vedere ecologic pentru contribuția lor la biodiversitate,
lanțurile alimentare,
polenizarea și doar unele specii sunt surse de amenințare pentru sănătatea
omului și a animalelor
din cauza rolului lor de vectori ai unor patogeni. Se cunosc aproximativ 20
de specii care au extins
semnificativ intervalul de distribuție în ultimii ani (ECDC, 2012). Specia
invazivă Aedes
18
albopictus (țânțarul tigru asiatic) a fost semnalată în București de peste
10 ani, iar o strategie
regională de supraveghere și control a fost propusă de Institutul
Cantacuzino.
De interes pentru sănătatea publică și pentru arealul nostru geografic sunt
câteva specii ale
genurilor Culex, Anopheles și Aedes. Despre adulții de Anopheles se știe că
pot fi deosebiți față de
celelalte genuri, staționând în unghi de 45 de grade, în timp ce celelalte
două genuri stau paralel
cu suprafața. Identificarea lor în scopul monitorizării populațiilor sau a
altor studii este apanajul
specialiștilor.
Adulții utilizează substraturi cu conținut de zaharuri pentru a obține
energie din plante - nectar,
sevă, fructe în descompunere. Femelele trebuie să suplimenteze cu sânge de
la animale - amfibieni
și reptile, păsări, mamifere, inclusiv de la om, pentru a oferi proteinele
necesare dezvoltării ouălor.
Femela injectează salivă în gazdă, atunci când se hrănește, pentru a opri
coagularea sângelui. Prin
urmare, femela poate fi capabilă să infecteze o nouă gazdă în timpul unei
mese de sânge ulterioare
cu virusuri, bacterii, protozoare, viermi (Filaria), favorizând boli la
animale și om.
Țânțarii sunt insecte holometabole, adică au ciclu de dezvoltare complet:
ou – larvă – pupă – adult
(imago). Acesta se desfășoară în medie în patru săptămâni. Cele patru
stadii larvare și pupa sunt
acvatice, dar au nevoie de aer pentru a respira, trebuind să ajungă la
suprafața apei; pot supraviețui
în apa poluată cu un conținut scăzut de oxigen, unele specii putând să
exploateze oxigenul din
țesuturile plantelor acvatice (din genul Coquillettidia). În condiții
favorabile de disponibilitate a
hranei și de temperatură a apei (20-25°C), stadiile acvatice sunt parcurse
în mai puțin de o
săptămână.
Ouăle sunt depuse de către femelă, fie individual (de exemplu, Aedes), fie
grupate în pachete
plutitoare de ouă (Culex), pe suprafața apei (Anopheles și Culex), pe
marginea corpurilor de apă
sau pe pământ umed - genul Aedes. Ouăle depuse pe suprafața apei, eclozează
la scurt timp după
depunere, în timp ce acelea care nu sunt depuse direct în corpurile de apă
eclozează după inundații
sau când nivelul apei crește. Ouăle de Aedes depuse pe sol vor rămâne în
așteptare până la un an
(specii univoltine) sau chiar mai mulți ani, dacă nu sunt inundate de apă.
În prezența apei, din ou,
primul stadiu larvar iese direct în apă, unde se hrănește filtrând
particule suspendate în apă sau
așezate pe fund (materie organică, alge, bacterii, ciuperci).
19
Culex sp. Anopheles sp. Aedes sp.
Fig. 2 Ilustrarea principalelor caracteristici morfologice ale tantarilor
de interes pentru sănătatea publică
Femelele de Aedes se hrănesc sau se odihnesc mai ales în aer liber, în timp
ce Culex pipiens
(țânțarul de casă) se hrănește și se odihnește mai ales în interior.
Femelele se pot hrăni de mai
multe ori cu sânge în timpul vieții lor adulte (care este de obicei de trei
până la patru săptămâni în
funcție de condițiile meteorologice și de prădători).
Studiile privind preferința țânțarilor Culex pipiens care ies din diapauză
(facultativă) în habitatele
temperate au arătat că, aproape 20% din țânțarii emergenți primăvara s-ar
putea hrăni cu sangele
mamiferelor, inclusiv rozătoare, deși sunt preferate păsările (Brugman VA
şi colab., 2018), iar
diapauza observată explică supraviețurea virusului West Nile peste iarnă
(Faraji și Gaugler 2015;
Balenghien şi colab., 2007) în zona temperată.
Femelele unor specii de țânțari depun ouă pe suprafețe umede, cum ar fi
noroiul sau frunzele căzute
și uscate, care pot fi în apropierea apei. Ulterior, ploile sau inundațiile
stimulează eclozarea
larvelor. Femelele din alte specii își depun ouăle direct pe suprafața apei
în locuri precum șanțuri,
bazine de drenare, anvelope auto depozitate care rețin mici cantitați de
apă, pârâiașe care seacă
și/sau săpături care țin apă de ceva timp - apă care este adesea stagnantă,
în apropiere de locuințe:
în canalizări, pe maidane, în anvelope aruncate, bazine ornamentale, vane
și piscine nefolosite,
cutii de conserve, băi pentru păsări, farfurioare pentru plante și chiar
jgheaburi și acoperișuri plate.
Țânțarii sunt atrași de transpirație, căldură, mirosul corpului și lumină.
Se cunoaște faptul că, sunt
atrași de emisia dioxidului de carbon din respirație, culoarea neagră și
parfumurile constituind de
asemenea atractanți pentru țânțari.
Ploșnițele de pat sunt insecte mici, hematofage, care se hrănesc cu sânge uman și sunt dificil de eliminat odată ce a apărut o infestare.
Semne de infestare
Semnele comune care indică prezența ploșnițelor de pat includ:
- Mușcături pe piele: Apar ca niște umflături roșii, cu mâncărimi, adesea dispuse în linii sau grupuri pe zonele expuse ale corpului în timpul somnului.
- Pete de sânge: Pete mici de sânge pe lenjeria de pat sau saltea, rezultate din zdrobirea accidentală a ploșnițelor hrănite.
- Excremente: Mici puncte negre, care arată ca petele de cerneală, găsite pe saltea, ramele patului sau în crăpături.
- Coji de piele: Ploșnițele năpârlesc de cinci ori pe parcursul dezvoltării lor, lăsând în urmă exoschelete de culoare galben-maroniu.
- Prezența insectelor adulte: Ploșnițele adulte sunt de dimensiuni mici (4-5 mm), de culoare brun-roșiatică și au o formă ovală, aplatizată.
Metode de combatere
Combaterea eficientă necesită, de obicei, o combinație de metode și adesea implică intervenția profesioniștilor.
- Tratamente termice: Ploșnițele de pat și ouăle lor sunt sensibile la temperaturi extreme.
- Abur: Generatoarele de abur pot elimina ploșnițele adulte și ouăle prin șoc termic, fără a folosi substanțe chimice.
- Spălare la temperaturi înalte: Spălarea lenjeriei de pat, hainelor și altor textile la temperaturi de peste 60°C, urmată de uscarea la cea mai mare temperatură posibilă, este eficientă.
- Insecticide: Sunt disponibile diverse insecticide sub formă de spray-uri sau pulberi, concepute pentru a fi aplicate direct pe suprafețele infestate, cum ar fi ramele patului, plintele și mobilierul.
- Aroxol spray: Un exemplu de soluție insecticidă disponibilă comercial, eficientă pentru utilizare casnică.
- Pulbere Homevo: O pulbere care se aplică pe zonele frecventate de insecte.
- Curățenie riguroasă: Aspirarea regulată a zonelor afectate poate ajuta la îndepărtarea fizică a insectelor și ouălor. Sacul aspiratorului trebuie eliminat imediat după utilizare, de preferat în exterior, într-un sac sigilat.
- Servicii profesionale: Având în vedere rezistența și natura ascunsă a ploșnițelor, este adesea recomandată apelarea la firme specializate în dezinsecție, care folosesc metode avansate și insecticide profesionale. Institutul Național de Sănătate Publică recomandă, de asemenea, o abordare integrată, care poate include intervenția profesioniștilor
